Grădina Botanică Alexandru Borza
Sunt zile care au nevoie de frumuseţe, zile în care vrei să te cufunzi într-un buchet de arome şi în poezia lor să-ţi regăseşti prospeţimea şi zâmbetul. Sunt zile care au nevoie de grădini prin care poţi să te plimbi ore întregi, fără să te saturi. Când vrei să-ţi simţi culorile, când vrei să îmbrăţişezi un copac, când vrei să schimbi frecvenţa cu o alta, a totului, caută o grădină. Uneori este mult mai aproape decât îţi imaginezi.
Eu am noroc. Înfloresc într-un oraş cu o grădină unică. O grădină unică înfloreşte în mine. Şi desigur, în tine. Mă plimb prin Grădina Botanică Alexandru Borza ca prin sufletul unui om. De la intrare mă întâmpină chipul relaxat al savantului, care pare cufundat în meditaţie şi prins, parcă pentru totdeauna, în peisaj, în miracolul unei lumi pe care a simţit-o şi a iubit-o, o lume pe care a încercat să ne-o arate şi să ne-o dăruiască şi nouă. La picioarele mele, lalele deschise întind cupe pline de inocenţă sau de culoare pentru însetaţi. Nu pot să nu remarc magnoliile, cupele alb-trandafirii oferite cerului, dar şi privirilor noastre, când se îndreaptă spre el. Alei cuminţi te poartă printre geometrii colorate, care îngână formele perfecte ale Universului.
Fermecătoarea Grădină Japoneză, o insulă din altă lume, cu poarta ei sacră, te face să te opreşti şi să accesezi dimensiunile mai profunde ale fiinţei, să te conectezi la alte vibraţii, la o cultură care te invită să cercetezi mereu natura pentru a te descoperi pe tine. Este o călătorie care poate avea un capăt îndepărtat, dar un drum clar.
Dacă auzi clopoţei, îndreaptă-ţi paşii spre ei. Sunt copii în Grădină, sunt mici explozii de viaţă, iar clopoţeii pe care îi auzi sunt pentru copilul din tine. Dă-i voie să zburde şi să se bucure. Nimic mai frumos decât un copil printre flori, ca o albină a sufletului care ar vrea să culeagă polenul unei clipe înflorite.
Aleile te vor purta şi spre Turnul de apă, un uriaş alb de pe umerii căruia poţi admira în tihnă oraşul Cluj-Napoca şi Grădina Romană.
Poţi să te plimbi mai departe printre specii de plante rare, peste podeţe rustice. Băncuţele de pe margine îţi vor oferi un loc, şi, dacă ai destulă răbdare, poţi auzi izvorul, poţi surprinde varietatea păsărilor care vin uneori foarte aproape, ba chiar poţi vedea jucăuşele veveriţe care nu te lasă să pleci fără să-ţi fure un zâmbet.
Opreşte-te şi la sere, acolo unde flori din alte lumi învaţă să crească şi să existe în lumi în care altfel n-ar putea exista, acolo unde spinii rabdă până la o nouă înflorire, unde se adună aburi şi rouă până când plantele acvatice învaţă o cale de a se înălţa şi de a respira deasupra lumii din care s-au născut, acolo unde invitaţii din toate colţurile lumii aşteaptă să fie deschise, primite, şi, poate, urmate.
