TRANSALPINA
Oare de câte ori ai lăsat confortul tău, obișnuitul și cunoscutul deoparte, și ai simțit dorul ala de emoții tari, de neobișnuit și de nou? De câte ori ai auzit cum drumurile te cheamă din nou, cum inima ta a pornit deja iar tu nu vei face altceva decât să o urmezi acolo unde numai ea îți ghidează pasul, însuflețind hărțile? Și de poveștile din Alpi ai auzit? De aerul tare, de zăpezile stăpânitoare peste creste, de înălțimi care te amețesc și te fac să nu uiți că ești un fir de praf în Universul asta mare, dar si o ființă extraodinară, pentru că tu, dintre toate ființele, atunci când privești cu întreaga ta ființă un munte, poți fi una cu el. Și la fel de bine poți fi una cu izvorul, cu iarba verde, cu florile sălbatice și cu seninul cer. Cu lacurile glaciare sau cu minunăția de priveliște cu care se desfată ochii tăi. Cu fiecare sunet care vibrează altfel în liniștea din inima munților. Tu, dintre toate, poți fi și pasul și drumul. Și află că ești și norocos. Nu trebuie să faci musai mii de kilometri pentru o experiență alpină. Muntele e munte peste tot și, deși eu sunt un iubitor pe viață al înălțimilor, și aș zice "cu cât mai înalt, cu atât mai bine" prețuiesc și alegerea înțeleaptă în cele mai multe cazuri, adică "cu cât mai aproape, cu atât mai bine! ":)
Senzația pe care o ai trecând prin Pasul Urdele este unică. Cel mai înalt punct al șoselei Transalpina te îmbie cu peisaje de o frumusețe pe care o respiri pur și simplu, aerul tare te trezește, și cred că și aici poți descoperi din plin pitorescul peisajelor care definește cel mai bine România. Câte un ochi limpede de apă te privește, adâncit în munții pe care i- ai întrecut urcând, zăpada rătăcită de iarnă se ia la întrecere cu zăpada turmelor risipite pe coamele îndepărtate pentru a crea decorul în care sufletul să- ți tresară și ambele reușesc să te facă să îți amintești cumva că îl ai. Uneori, lumina filtrată subliniază contrastele și creează peisaje dramatice, alteori coboară lin si țese cu blândețe, în ochii tăi uimiți, nesfârșite povești. Când treci prin nori încerci o senzație unică, când e soare, ai sentimentul că ești doar tu și cerul... te simți liber. E un drum mai puțin spectaculos ca altele, cu un grad de dificultate care te invită să- l parcurgi cu respect, dar care îți oferă frumusețe din plin și îți umple sufletul. Și, nu- i așa, călătorule, că de asta te pornești la drum? Să descoperi, să simți, să vibrezi și să rezonezi, să te descoperi pe tine și să aduci totul în templul sufletului tău, acolo unde viața nu are nici sfârșit nici început, acolo unde, din când în când, o clipă e luminată intens pentru ca tu să poți să te bucuri de ea de câte ori vrei, dar mai ales, să nu renunți să vezi că și acum se naște o clipă, care se va topi ca un fulg sau va lumina ca un soare, dacă tu alegi așa.
Așa cum spunea Victor Hugo, "A călători înseamnă să mori și să te naști în fiecare clipă." Așa simți și tu...?
