Există drumuri prăfuite şi drumuri care te purifică, îţi duc sufletul în locuri încărcate de spiritualitate, frumuseţe şi linişte să-l şteargă de praf. Pe unul din ele pornisem dimineaţa devreme, părăsind oraşul Niş şi urmând autostrada spre graniţa cu Macedonia. Drumul era bunicel, întrerupt până la Leskovac doar de gheretele pentru plata taxelor de autostradă, taxe care însumau 7 euro până la ieşire.  După ieşirea de pe autostrada sîrbilor se circula mai greu, dar, după intrarea în Macedonia prin punctul de trecere a frontierei Presevo - Tabanovtse, se conduce mai relaxat deoarece autostrada Macedoniei îmbrăţişează munţii cu cele două sensuri de mers. Peisajul de care ai parte este copleşitor. Munţii Macedoniei se înalţă sălbatic, dezvăluind prăpăstii ameţitoare pe marginea cărora te poţi opri uneori pentru a alunga rutina. Un băiat macedonean întinde trecătorilor plăcinte specifice locului, care nu costă deloc mult. Sunt proaspete şi bune. Băiatul este politicos iar în gesturi şi voce se citeşte  mult bun simţ. Are ochii  de un albastru clar şi curat precum cerul senin întins protector deasupra Macedoniei. Am străbătut această ţară frumoasă în două ore pe autostradă, plătind 3 euro în total. 

Oricât te-ai documenta citind impresii de călătorie, mai este loc pentru surprize. În apropiere de intrarea în Grecia am auzit un zgomot ciudat, care venea parcă din altă lume. Un fel de zbârnâit electric, insistent. Am crezut că am făcut pană, dar roţile erau în regulă. Sunetele stranii au continuat tot drumul şi am avut parte de ele în  toată călătoria, dar abia când am ajuns pe insulă am aflat că era vorba de cicade, insecte care ies din pământ după mulţi ani şi vibrează asurzitor pentru a-şi găsi un partener. 

Intrarea în Grecia, Gevjelia - Evzoni, a fost frumoasă. Grecia primitoare şi caldă avea drumurile pline de flori, petale albe şi roz te însoţeau tot drumul, mărturisind încă de la început frumuseţea parfumată a acestei ţări răsfăţate de soare. 

Am urmat drumul spre Salonic, apoi spre Grevena. 

De la Grevena am urmat un drum pitoresc spre Kalambaka, printre măslini, dealuri şi câmpii coapte de soare. În opt ore de la plecarea din Niş eram în mijlocul unui peisaj aproape extraterestru, care te surprindea de la început prin faptul că îţi apărea brusc în faţă fără ca relieful observat până atunci să te pregătească pentru ineditul peisajului. În Kastraki te întâmpină stânci uriaşe, cu frunţile arse de soare, în jurul cărora se strecoară modest orăşelul. 

Rezervasem o cameră în căsuţele din Campingul Meteora Garden pentru a petrece puţin timp  în apropiere de  pământul sfânt al Meteorei, care se afla la doar 3 kilometri. Camera nu era extraordinară, dar avea balcon de unde puteai privi stâncile presărate din loc în loc. Practic, dormeai între ele. Preţul mic, piscina în care te puteai răcori, restaurantul, toate erau atrăgătoare. La fel şi amabilitatea lui Yannis, proprietarul de la care am primit harta Greciei şi informaţii despre traseul spre mănăstiri. Apa aproape rece de la duş a fost numai bună după drumul la peste 40 de grade, frigiderele comune în care puteam păstra alimente pentru drum au fost utile, vestitele frigărui greceşti, souvlaki, au avut însă un miros de petrol care nu mi-a plăcut.

Am profitat de puţinul timp pe care îl mai aveam la dispoziţie pentru a parcurge frumosul drum de 5 kilometri spre mănăstiri. Dar, nu fără a face mai întâi o scurtă plimbare pe potecuţa din apropierea campingului, de unde se zăreşte stânca subţire, care arată drept spre cer, un simbol plin de semnificaţii spirituale, motiv pentru care a fost numită Degetul lui Dumnezeu.

Am urmat apoi drumul spre cele 6 mari mănăstiri, ridicate de călugări pe stâncile care par picate din cer şi care le suspendă în aer, de unde şi numele cu care acest loc unic a intrat în patrimoniul UNESCO. Din loc în loc se vedeau grote care adoposteau pustnici retraşi acolo sau stânci care semănau cu  nişte scoici uriaşe lăsate în urmă de o mare misterioasă. 

Ce diferenţă între drumul întorcând elegant panglica de asfalt în jurul dealurilor gălbui, drumul turistului,  şi drumul pe care a urcat primul călugăr pe stâncă, muncindu-şi trupul şi sufletul pentru a se rupe de lume şi a se apropia de sfinţenie şi de cer!

Prima mănăstire clădită a fost Marea Meteoră, care domină zona de la înălţimea de 613 m, construită de călugărul Atanasie sosit de la Muntele Athos împreună cu mai mulţi călugări. În lipsa scărilor puse în zilele noastre la dispoziţia turiştilor, materialele necesare ridicării mănăstirilor  erau urcate în trecut cu ajutorul  plaselor de sfoară şi cu mare efort. Dar ce efort nu merită un loc de rugăciune şi căinţă izolat şi ridicat la propriu deasupra lumii? Un  loc în care se poate trăi în simplitate şi perfecţiunea poate găsi model în frumuseţea incredibilă a locurilor din jur şi cale de împlinire în mâinile celor care au încercat să şi-o apropie, făcând din mănastirile de la Meteora adevărate tezaure. 

Grădini de o frumuseţe răpitoare îşi desfac aleile înflorite în Mănăstirea de călugăriţe Rousanou. Culorile florilor împrospătate zilnic de suflete curate strălucesc asemenea lor între zidurile de piatră...

Gradină Manastirea Rousanou

Interior M. Rousanou

În celelalte mănăstiri, Sf. Ştefan, Sf. Nicolae Anapafsas, Varlaam, Sfânta Treime,  foi de pergament păstrează litera evangheliilor, bibliotecile feresc de uitare taine transmise din vechime, icoane pictate cu har înfrumuseţează interioarele sfinte, vase împodobite cu mărgăritare şi aur îşi găsesc locul în vârful stâncilor, ca şi când tot ce devine preţios din adâncurile şi truda pământului e închinat cerului şi celor care se apropie de el.  

 Mă las în voia drumului şi a soarelui Greciei care umple Câmpia Thesaliei de lumină lăptoasă, intensă. Ochii îmi alunecă în jurul stâncilor pe care culorile pământului au rotit hore, pe care îngerii apelor au coborât parcă  din cer, în vechime. Inima se umple de bucurie pură, sufletul se cufundă în liniştea apusului blând, care leagă spiritual şi poetic, într-un loc unic, cerul înalt de pământ.