Ultima zi în Vassilikos, prima zi în oraşul Zakynthos — Dolce far niente
Repede trece timpul în locuri frumoase, locuri cu care simţi că rezonezi şi în care ai mai vrea să rămâi, să trăieşti, să laşi acolo povestea ta, să le adaugi la colecţia ta de clipe unice. Dar poveştile frumoase cer viaţă, iar viaţa cere timp. Când ai atâtea de văzut, când vrei să îţi hrăneşti sufletul cu fiecare moment, să cercetezi fiecare colţişor dintr-o lume nouă, trei zile par firimituri. Înveţi să te mulţumeşti cu ele şi să le savurezi îndelung.
O cascadă de vis, o cetate istorică, un cuib spiritual la înălţime, un centru al lumii antice, o insulă cu 300 de zile însorite pe an, sublima mare Ionică privită de la fereastră şi de pe acoperişul stâncos, casa broscuţelor... iată cele 7 minuni ale primei săptămâni de când plecasem din casă.
Există momente când asimilezi atât de multe, într-un timp atât de scurt, că e nevoie de o zi de dolce far niente, în care să te relaxezi ca să poţi digera tot ce ai îngrămădit în fugă în suflet. Şi unde te poţi relaxa mai bine pe o insulă decât pe o plajă mai liniştită, cu umbră şi soare, nisip şi ape primitoare? Am plecat în căutarea oazei mele de relaxare, răsfoind harta pe care erau marcate şi descrise toate plajele din Vassilikos pe care încă nu ajunsesem. Aici le puteţi studia şi voi la nevoie.
Pe drum,o maşină plină de români oprise lângă noi să ne salute. Erau tineri, entuziasmaţi şi drăguţi. Au întrebat unde mergem şi le-am răspuns că am plecat să căutăm o plajă frumoasă. Ne-au recomandat Ag. Nikolaos, Ionion sau Banana. Le-am luat la rând. Cam toate aveau ape frumoase, nisip fin, erau amenajate drăguţ şi erau pline de turişti care se distrau. O zi pe skiuri nautice sau pe banane umflate, hidrobiciclete şi alte minuni pentru sporturi acvatice, nu reprezenta chiar ideea mea despre relaxare. Poate în alta, nevoia de adrenalină m-ar fi îndemnat să tai valurile şi să încerc toate ispitele zeiţei distracţiei, dar eu îmi doream să-mi pun un val pe umăr şi să las tălpile să umble în nisipul fin, să caute cărarea spre ţărmul cald cu braţul lung de umbră pe care să-mi culc frământările, gândurile, visele, trupul.
Porto Kaminia părea făcută pentru asta. Ţărmul se arcuia frumos lângă mare, relieful se înălţa protector spre capătul golfului, apele calde, curate şi puţin adânci te invitau să le încerci leagănul, un steag albastru a cărui semnificaţie o preţuiam, flutura în zare... Zgomotul lumii se îndepărtase şi zorii lui dolce far niente se vărsau în mare.
În astfel de momente, când liniştea se cuibăreşte în mine, unele din cărţile pe care le-am citit se deschid la o pagină anume, ca un semn de la nişte prieteni foarte buni care înţeleg exact ce simţi şi cum simţi. Poate cărţile se scriu din cărţi, cum se spune, dar în asemenea momente înţelegi că se scriu şi din viaţă. După multe ore petrecute în apă, căldura ţărmului e o binecuvântare. Briza mării şi liniştea, la fel. Parcă îl auzeam pe Octavian Paler:
După multe ore petrecute la malul mării am făcut plimbări, am respirat păduri de pini, am memorat detalii şi culori înflorite, ne-am luat domol rămas bun de la zonă.
"Lângă o mare, în timp ce soarele domneşte singur deasupra plajei, nu mai e nevoie de nicio retorică pentru a da un înţeles vieţii. Trupul singur umple lacunele filosofiei, el găseşte o mângâiere într-un adevăr care pe filosofi nu-i satisface: acela că există."
Noaptea a fost incredibil de caldă, parcă fierbeau şi ierburile şi florile şi luna şi stelele iar visele se îmbibau cu toate aromele lor. Dimineaţa următoare s-a răzbunat cu un cer plin de nori şi ne-a servit ploaie la micul dejun. M-am bucurat de răcoarea matinală până când am ajuns în portul oraşului Zakynthos deasupra căruia soarele se juca cu nori şi cu raze, spre încântarea mării şi a călătorilor matinali, prizonieri de bună voie în ineditul peisaj
Am mai rămas o vreme în port, tăcuţi asemenea corăbiilor zvelte, respirând răsăritul şi probându-i culorile, promisiunile, viaţa...
