Despre mine:
Călătoresc şi scriu pentru că vreau să-mi amintesc clipa care mă face să mă opresc puţin din alergare. Să ştiu că sufletul meu a respirat lângă un fluture, s-a îmbătat cu soarele unei dimineţi, a urcat pe străduţe secrete, a îmbrăţişat lumea din vârful unui munte, a memorat detaliile unei flori, s-a aşezat lângă o piatră, a suspinat lângă un chip îngândurat, a gustat un fruct pentru prima dată, a ascultat muzica altor culturi, a mers desculţ prin roua altor lumi, prin praful altor ani, a fost una cu valul, îngenuncheat pe ţărmul unei mări de emoţii sau chiar malul acela, cu marginile ude şi imprecis conturate, ispititor mereu.











0 comentarii: