Insula Zakynthos — Dafni şi Gerakas, arii protejate din Vassilikos
Sunt lecţii pe care viaţa ţi le dă, chiar şi când schimbă vremea sau îţi strică planurile. Sunt drumuri pe care te rătăceşti, drumuri pe care le pierzi, drumuri pe care poţi să mergi oricât şi la destinaţie nu găseşti ce ţi-ai dorit. Totul se întâmplă probabil cu un motiv şi eu aştept răbdătoare să văd ce am avut de învăţat din bucuriile şi din dezamăgirile mele şi unde trebuia să ajung de fapt, în final.
Dar acestea sunt gânduri pe care nu le aveam când m-am trezit, plină de nerăbdare să încep ziua care avea să mă ducă spre broscuţele Carretta-Carretta, unul din motivele principale pentru care venisem pe insulă. Citisem atâta despre ele, le admirasem în fotografiile făcute de norocoşii care le surprinseseră o clipă şi mi-am dorit enorm să le zăresc şi eu, fie pe cele mari, înotând, fie pe micuţele care se îndreaptă repejor spre mare imediat ce părăsesc cuibul cald din nisip..Până când soarele a început să strălucească mai încurajator, mi-au trecut prin faţa ochilor tot felul de picioare, dar nu era niciunul de Carretta-Carretta. A fost prima dată când mi-a trecut prin minte că s-ar putea să nu le văd deloc. Am alungat repede gândul, pentru că mai era şi plaja Gerakas de cercetat, şi m-am bucurat de peisaj.
Ţărmul te lăsa să te plimbi şi să savurezi în tihnă când lumea de deasupra, cu cascadele verzi care coborau lin în mare, când pe cea acvatică, pe care ape limpezi ţi-o înfăţişau mai clar ca în alte locuri. Stânci gri şi negre contrastau superb cu spumele albe şi valurile turcoaz, vegetaţia viu colorată parcă vibra sub atingerea undelor, răsfirând vârfuri fine peste pietrele mici. Peştişorii se jucau în jurul lor iar liniştea locului îţi invada toată fiinţa şi te moleşea.
Atunci te îndeamna şi soarele să intri în mare şi să o laşi să te prindă în braţele ei moi şi tămăduitoare, atunci apărea şi zâmbetul, apărea şi bucuria care îţi inunda sufletul şi îţi arăta pentru ce ai pornit, de fapt, pe acest drum.
Asta e special aici. Te conectezi cu natura, cu partea ei pură, cu energia care te încarcă de peste tot, respiri libertatea şi îţi regăseşti echilibrul şi pacea. Aici, departe de plaje zgomotoase, de localuri de fiţe, înconjurat de puţinii oameni care mai preţuiesc lucruri simple, de oameni care protejează şi se implică, e atât de simplu să fii, atât de uşor să te bucuri...
Ne-am despărţit cu greu de acest loc extraordinar, îndreptându-ne spre Gerakas, renumita plajă din Vassilikos.
Ne-am despărţit cu greu de acest loc extraordinar, îndreptându-ne spre Gerakas, renumita plajă din Vassilikos.
Priveliştea spre golf era foarte frumoasă de sus, braţul Gerakas se arcuia peste apă destul de mult, etalând straturi de timp şi culori care povesteau evenimente din trecut. Un pod de lemn, amenajat spectaculos, coboară către plaja cu nisip auriu, valurile sunt mari şi te îndeamnă să intri imediat în apă.
Asta am dorit şi eu să fac, alergând spre mare. M-au domolit ecologiştii, mult mai organizaţi şi vigilenţi, strigând după mine în engleză şi indicându-mi potecuţa îngustă şi fâşia de plajă care era amenajată pentru noi, turiştii, restul aparţinând proprietarilor de drept, vestitelor broscuţe. Dacă tot m-au oprit, i-am întrebat şi eu dacă am vreo şansă să văd o broscuţă ieşind din ou şi fugind, măcar ea, pe plaja care îi aparţine. Speranţa moare ultima, dar e mai bine să moară decât să o ţii tot într-o iluzie şi deziluzie. În urma răspunsului, m-am regăsit foarte mult în zbuciumul valurilor care mi-au ţinut companie toată ziua, dar, la fel ca şi ele, spre ţărmul zilei, m-am liniştit şi împăcat cu tot ce n-am putut primi, poate pentru că nu era momentul potrivit, şi m-am bucurat cu toată inima de tot ce mi-a fost dăruit din plin, exact la timp.
Cum visătorii pot alege mereu să doarmă unde vor, m-am retras din nou pe plaja Dafni, un loc minunat de pe lumea asta care are ceva din mine şi care mi-a dăruit ceva din el.
